horíncă, (horilcă), s.f. Băutură alcoolică din fructe sau cereale, distilată de două ori: „Bată-te, focu, horilcă, / Tu faci omul de nimnică” (Ștețco, 1990: 340). ■ Termenul horincă e atestat în satele de pe valea Marei; în zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa: horilcă; în Săpânța: pălincă. În paralel, circulă și sin. țuică. După prima distilare, se numește șpirt, horincă puturoasă, arcoziță; după a doua distilare, se numește horincă. Termenul horincă e neatestat (până în perioada interbelică) în alte regiuni ale țării: în Crișana, Sătmar și Oaș se numește pălincă; în Trans., vin ars; în Banat, Muntenia și Moldova, rachiu; în Muntenia, țuică. – Var. a lui holerca (< ucr. horilka) (DEX); din holercă + pălincă (MDA).