hóre, hori, s.f. 1. Cântec interpretat vocal sau instrumental: „Asta-i hore bătrânească / Cine-a trăi s-o horească” (Ștețco, 1990: 142). ■ „Maramureșenii horesc și cântecele lor se cheamă «hori», care și etimologic, și semantic se deosebesc de «o horă», dansul care, până în 1918, nu a fost pentru «jocurile maramureșene»” (M. Pop, 1980). 2. Cântec, doină, baladă. „Poporul din Maramureș nu face deosebirea între baladă și doină. Cântecele mai lungi, baladele, de comun le numesc hore, pl. hori; cele mai mici, cântecele, doinele: hore și dârlaiu; acest din urmă, de regulă, înseamnă melodie” (Țiplea, 1906). – Et. nec.