HORCĂIALĂ, ORCĂIALĂ (pl. -ieli) sf., (H)ORCĂIT sbst. Faptul de a horcăi; sgomot produs de cel ce horcăește: după fie-ce gîlgîitură de sînge, o horcăială surdă (CAR.); în tăcerea dimineții, se aud bine horcăieli... femeile dormeau duse (CAR.); răsuflarea lui era o orcăială care se stingea din ce în ce (DLVR.); un horcăit surd și adînc îi răsună în piept (GRL.); în duhoarea și orcăitul celorlalți... Sentino tresare din visuri (DLVR.).