2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

horcotire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: horcoti] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit.

horcoti vi [At: LB / Pzi: ~tesc / E: fo] 1 (D. oameni) A horcăi (1). 2 (Reg) A sforăi. 3 (Reg; îf horcoi) A chiorăi (1).

HORCOTÍ, horcotesc, vb. IV. Intranz. A horcăi. O mătușă cu gușă Toată ziua horcotește (Oala). GOROVEI, C. 272.

HORCOTÍ, horcotesc. IV. Intranz. A horcăi. – Din horc (= hor).

horcotì v. Mold. a horcăi adesea (mai ales de animalul când moare).

hórcăĭ și hî́rcîĭ v. intr. (vsl. *hŭrhati și hrakati, bg. hŭrkam, sîrb. hrkati, rkati, rut. harkotiti, rus. hórkatĭ și hrákatĭ, cam a. î., krĭúkatĭ, a grohăi, fýrkatĭ, a sforăi; ung. korkanni, horkantani, horkolni, a horăi, a horcăi, horkintani, a-țĭ da sufletu, hörögni, höregni, a horcăi. V. cîrceag, harhat, hraconit și rîcîĭ). Răsuflu greŭ (ca omu gîtuit orĭ aproape de moarte). – Și horcănesc, horconesc, horogesc (după ung.) și horcotesc (după rut.).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

horcotí, horcotesc, (hârcoti), vb. intranz. – 1. A gâfâi, a respira greu. 2. A sforăi: „Încă și muta satului venea și ea acolo și stătea sus pe cuptor, până ce adormea, horcotea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 143). 3. A sorbi cu zgomot. – Din hor, horc „cuvânt care redă zgomotul produs de cel ce sforăie” (onomatopee) + suf. -oti (DLRM); formă onomatopeică (MDA).

horcotí, horcotesc, (hârcoti), vb. intranz. – 1. A gâfâi, a respira greu. 2. A sforăi: „Când pășește, horcotește” (Bârlea 1924 II: 243). – Din hor, horc „cuvânt care redă zgomotul produs de cel ce sforăie” (onomatopee).

Intrare: horcotire
horcotire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • horcotire
  • horcotirea
plural
  • horcotiri
  • horcotirile
genitiv-dativ singular
  • horcotiri
  • horcotirii
plural
  • horcotiri
  • horcotirilor
vocativ singular
plural
Intrare: horcoti
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • horcoti
  • horcotire
  • horcotit
  • horcotitu‑
  • horcotind
  • horcotindu‑
singular plural
  • horcotește
  • horcotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • horcotesc
(să)
  • horcotesc
  • horcoteam
  • horcotii
  • horcotisem
a II-a (tu)
  • horcotești
(să)
  • horcotești
  • horcoteai
  • horcotiși
  • horcotiseși
a III-a (el, ea)
  • horcotește
(să)
  • horcotească
  • horcotea
  • horcoti
  • horcotise
plural I (noi)
  • horcotim
(să)
  • horcotim
  • horcoteam
  • horcotirăm
  • horcotiserăm
  • horcotisem
a II-a (voi)
  • horcotiți
(să)
  • horcotiți
  • horcoteați
  • horcotirăți
  • horcotiserăți
  • horcotiseți
a III-a (ei, ele)
  • horcotesc
(să)
  • horcotească
  • horcoteau
  • horcoti
  • horcotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

horcoti

etimologie:

  • horc (= hor).
    surse: DLRM