horcotí, horcotesc, (hârcoti), v.i. 1. A gâfâi, a respira greu. 2. A sforăi: „Încă și muta satului venea și ea acolo și stătea sus, pe cuptor, până ce adormea, horcotea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 143). 3. A sorbi cu zgomot. – Din hor, horc „cuvânt care redă zgomotul produs de cel ce sforăie” + suf. -oti (DLRM); formă onomatopeică (MDA).