horaiță, horaițe, horăiți, s.f. – (reg.) 1. Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale; uliță, stradă (DAR): „De atunci n-am mai umblat noaptea pe horăiți singură” (Bilțiu, 1999: 385; Ieud). 2. Coclaur, vâlcea (Calendar, 2007; Finteuș). În expr. a umbla pe horaiță = a umbla pe dealuri, prin zone accidentate. ♦ (top.) Horaiț, fânațe, teren neproductiv în Săcel (Vișovan, 2005). (Trans. Nord). – Et. nec. (DER, DEX, MDA).