hont², honturi, s.n. 1. Movilă de pământ, cu un țăruș în vârf, care delimita hotarele între sate: „Apoi dacă Baronu Pop o încongiurat tăt hotarul în tri dzâle și o pus niște honturi de piatră...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 152). 2. Unitate de măsurare: „4 fărtaie = un hont = pogon sau iugăr” (idem). – Et. nec.