❍ HOLERCĂ, HOLIRCĂ, HORELCĂ, HORILCĂ, HORINCĂ (pl. -ci) sf. Mold. Bucov. Trans. 🍸 Rachiu: cel ce purta boalele printre oameni, mai cu seamă holera, stăruia ca s’o numească holercă (SB.); Și vin și holercă, Tot într’o balercă (GOR.), ghicitoare despre „ou”; Cînd ședeam la noi pe vatră Beam horincă pipărată (BRL.) [horilcă].