HOINĂRI (-ăresc) vb. intr. A umbla hoinar, haimana, vagabond, fără căpătîiu, a bate drumurile fără nici un rost: nu mai ~ prin a lume, ca să nu ajungi ! fără nici un căpătîiu (ISP.); toată ziua hoinăream călări pe la conacele moșiei (VLAH.); hoinărise cu ei pe la berăriile nemțești toată ziua (CAR.).