HODOROGI, ODOROGI (-ogesc) I. vb. intr. 1 A face sgomot cu un lucru stricat, hîrbuit, ca un car gol ce umblă pe pietre: auzea polobocul rostogolindu-se și hodorogind în urma Iui (ODOB.); comoara fuge de odorogește și face sgomot, ca și cum ar umbla niște care (PAMF.) ¶ 2 A face sgomot scotocind prin vase, răscolindu-le, lovindu-le sau răsturnîndu-le: după ce hodorogi prin toate ulcelele, aduse și unt (ISP.) ¶ 3 A face sgomot ca o moară veche, stricată: credeai curat că-i o moară stricată, ce tot hodorogește și nu se mai oprește (GRIG.) ¶ 4 Ⓕ A toca din gură: țăranul, cind merge, tropăește și cînd vorbește, hodorogește (CRG.); Din gură hodorogește chiar ca o moară de vînt (ALECS.) ¶ 5 A Strica, a dărăpăna: băutura de prisos odorogește mințile Românului (JIP.). II. vb. refl. A se dărăpăna, a se hîrbui: vremea trecea, nadișanca se hodorogea (GRL.); unele (mașini) fac explozie, altele se odorogesc (DLVR.) [hodorog¹].