Definiția cu ID-ul 1328333:
Expresii și citate
Hocus-pocus – Sînt cuvintele pe care, începînd din secolul al XVII-lea, scamatorii de bîlci, și apoi cei de circ, le rosteau în timpul executării prestidigitațiilor lor. Ele nu înseamnă, propriu-zis, nimic. Unii cred că ar fi o schimonosire a formulei liturgice Hoc est corpus. Cert e că scamatorii voiau astfel să imite pe savanții vremii lor care se foloseau exclusiv de limba latină și, spre a da un caracter mai straniu și mai solemn operațiilor lor magice, îmbrobodeau lumea cu „Hocus-pocus”, „tontus talontus”... ș.a.m.d. Astăzi expresia este folosită pentru a califica fie o șmecherie, o subtilizare îndemînatică a unui obiect, fie o stratagemă și, în orice caz, un șiretlic.