hir¹ i [At: H VII, 483 / E: fo] Onomatopee care imită sunetul produs de bibilică.

hir² sn [At: MARIAN, O. II, 55 / V: ~e sf, ~riu Pl: ~uri / E: mg hir] 1 (Mgm; Trs) Veste. 2 (Reg; îf hire) Amintire.

hire sf vz hir²

hiriu sn vz hir²

hir s. n. – Știre, veste, noutate. – Var. hiriu. Mag. hir (DAR). În Trans. – Der. hireș, adj. (faimos, celebru), din mag. hires.

HIR s. v. informație, știre, veste.

hir s. v. INFORMAȚIE. ȘTIRE. VESTE.

hir¹, hire, s.n. (dial.) Fir, tulpină. – Cf. fir.

hir², hiri, s.n. (reg.) Veste, știre, noutate: „Acesta [pețitorul] o reclamă și cinstea casei, ca să nu le meargă hiriu că n-au știut să primească, așa cum se cuvine, pe un străin” (Gherman, 1938: 5). – Din magh. hir „veste” (DA, după DER; MDA).

hir¹, hire, s.n. – Fir, tulpină: „P-on hiruț de iarbă mare” (Calendar, 1980: 86). – Cf. fir (< lat. filum).

hir², hiri, s.n. – (reg.) Veste, știre, noutate: „Ce hir i la mamă-mea?” (Țiplea, 1906: 189). – Din magh. hir „veste” (DA, cf. DER; MDA).

hir¹, -e, s.n. – Fir, tulpină: „P-on hiruț de iarbă mare” (Calendar 1980: 86). – Cf. fir (< lat. filum).

hir², -i, s.n. – Veste, știre, noutate: „Ce hir i la mamă-mea?” (Țiplea 1906: 189). – Din magh. hir „veste”.