9 definiții pentru hir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hir1 i [At: H VII, 483 / E: fo] Onomatopee care imită sunetul produs de bibilică.

hir2 sn [At: MARIAN, O. II, 55 / V: ~e sf, ~riu Pl: ~uri / E: mg hir] 1 (Mgm; Trs) Veste. 2 (Reg; îf hire) Amintire.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HIR s. v. informație, știre, veste.

hir s. v. INFORMAȚIE. ȘTIRE. VESTE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hir s. n. – Știre, veste, noutate. – Var. hiriu. Mag. hir (DAR). În Trans.Der. hireș, adj. (faimos, celebru), din mag. hires.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hir1, hire, s.n. – Fir, tulpină: „P-on hiruț de iarbă mare” (Calendar, 1980: 86). – Cf. fir (< lat. filum).

hir2, hiri, s.n. – (reg.) Veste, știre, noutate: „Ce hir i la mamă-mea?” (Țiplea, 1906: 189). – Din magh. hir „veste” (DA, cf. DER; MDA).

hir1, -e, s.n. – Fir, tulpină: „P-on hiruț de iarbă mare” (Calendar 1980: 86). – Cf. fir (< lat. filum).

hir2, -i, s.n. – Veste, știre, noutate: „Ce hir i la mamă-mea?” (Țiplea 1906: 189). – Din magh. hir „veste”.

Intrare: hir
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hir
  • hirul
  • hiru‑
plural
  • hire
  • hirele
genitiv-dativ singular
  • hir
  • hirului
plural
  • hire
  • hirelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)