Definiția cu ID-ul 911458:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HIPÉRBOLĂ, hiperbole, s. f. 1. Figură de stil, care constă în folosirea unor expresii și a unor imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea și a impresiona mai puternic. Prin mijlocirea exagerării realiste, a hiperbolei, satira surprinde sub o lupă uriașă o serie de trăsături reprobabile, respingătoare, care în viață se manifestă uneori cu discreție. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 4/5. 2. (Mat.) Curbă care reprezintă locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă. – Variantă: ipérbolă s. f.