hij, hijuri, s.n. – (reg.) Plantație de viță-de-vie; vie; heidi: „O văzut sub hiju Zetii niște luminițe” (Memoria, 2004-bis: 1.288; Cicârlău); ♦ (top.) Hija, deal în Libotin; Dealul Hijii, în Groșii Țibleșului; Hijul, fânațe în Libotin și Peteritea (Vișovan, 2008). – Et. nec.; toponimele ar putea deriva de la hij „bordei, șopron” < rut. hyža, pol. hyž, chyža (v. Scriban, 1939).