hia, (hie), s.f. – (reg.) Nevoie, trebuință, lipsă. În expr. mi-i hia = îmi lipsește, am nevoie, îmi trebuie: „Nu mă iei, nu mi-i hia, / Fie-i noră sărăcia” (Bârlea, 1924, II: 67). „De-ar si hia de-o gubuță / Om cârti ș-a si nouță” (Papahagi, 1925: 183). – Din magh. hiány „lipsă” (MDA).