HEGEL [hégəl], Georg Wilhelm (1770-1831), filozof german. Reprezentant de seamă al filozofiei clasice germane. Prof. univ. la Jena, Heidelberg și Berlin. Autor al unui sistem idealist obiectiv, a întreprins și o critică a filozofilor Kant, Fichte și Schelling. Pentru H., dialectica reprezintă ansamblul legilor dezvoltării gândirii și a realității, o logică a mișcării prin care sunt depășite contradicțiile din istoria, cultura și gândirea umană; ea poate fi simplificată prin formula „Teză-antiteză-sinteză”. Subiectul procesului universal este pentru H. un principiu spiritual obiectiv, „Ideea” sau „Spiritul absolut”. Aceasta se afirmă mai întâi prin ca ființare, pur logică, apoi de „înstrăinează” de sine sub forma naturii și, în sfârșit, se reîntoarce la sine ca „spirit”, sub forma conștiinței și a istoriei. Sistemul idealist nu i-a îngăduit lui H. să dezvolte în mod consecvent dialectica; concluzia sistemului său, potrivit căreia propria sa filozofie ar fi fost întruchiparea adevărului absolut, reprezentând sfârșitul istoriei, contrazicea esența însăși a metodei dialectice („Fenomenologia spiritului”, „Știința logicii”, „Enciclopedia științelor filozofice”, „Filozofia spiritului”, „Filozofia dreptului”, „Estetica”, „Filozofia istoriei”, „Istoria filozofiei”).