hatîr (hatîruri), s. n. – 1. Favoare, serviciu. – 2. Favoare necuvenită, protecție ilicită. – Mr. hătîre, megl. atǫr. Tc. hatir (Roesler 607; Șeineanu, II, 211; Lokotsch 842; Ronzevalle 83), cf. ngr. χατίρι, alb. hatër, bg., sb. hater. – Der. hatîrgiu, s. m. (care își protejează prietenii; care profită de favoruri).