HATÎR s. n. 1. (Mold.) Favoare. I s-au făcut și hatîrul acesta de cătră stăpîn. GHEORGACHI. Pentru hatîrul dum<itale> mă voi face. H 1779², 101^r; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. ♦ Favoritism. Pe care îl va simți că au făcut cît de puțin hatîr, cu capul va da samă. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 2. (Mold.) Interes. Am avut cu toți elciii Franței, dragoste și prieteșug, păzind unul altuie hatîrul ori la ce s-ar fi întimplat. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 3. (ȚR.) Plăcere, poftă. Pentru voia și hatîrul lui Nicolae-Vodă au făcut. R. POPESCU. Etimologie: tc. hatır.