hatalău (hatalăi), s. m. – (Mold.) Flăcău care face curte, june prim, crai. – Var. hătălău. Origine incertă. După Drăganu, Dacor., V, 366, din mag. hátaló „călăreț”. Pare der. expresiv, cu suf. -lău, cf. handrălău, sdrăngălău; caz în care prima parte a cuvîntului ar putea fi pusă în legătură cu mag. hatalom „forță”, cf. hatalm.