hatârgiu sm [At: JIPESCU, O. 262 / Pl: ~ii / E: hatâr + -giu] (Înv) 1 Cel care face hatâruri. 2 Cel care se bucură de un hatâr.

hatîrgíŭ, -hĭoáĭcă s. (d. hatîr). Fam. Care face hatîrurĭ: Costache Sturza era hatîrgiŭ, dar banĭ nu lua (R. Rossetti, VR. 1922, 10, 95). Care se folosește de hatîr, favorit, protejat: razele soareluĭ se răsfrîng numaĭ asupra cîtorva cunoscuțĭ hatîrgiĭ (Șăin.).