Definiția cu ID-ul 714760:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HASDEU 1. Bogdan-Petriceicu H. (1838-1907, n. Cristinești, Hotin), scriitor, lingvist, filolog și istoric român. Acad. (1877), prof. univ. la București. Spirit enciclopedic. A condus numeroase publicații satirice („Aghiuță”, „Satyrul”), istorice („Columna lui Traian”, „Arhiva istorică a României”), literar-culturale („Revista nouă”). Director al Arhivelor Statului (1876-1900). Militant unionist, antidinastic, antijunimist. Versuri romantice de inspirație socială și fantastică („Sarcasm și ideal”); proză de notație realistă, cu puternice influențe livrești („Duduca Mamuca”) sau de evocare a trecutului („Ursita”); drama istorică în versuri „Răzvan și Vidra”, prima reușită a genului din literatura română; comedia „Trei crai de la Răsărit”, satiră a stricătorilor de limbă. Întemeietor al lingvisticii, filologiei și lexicografiei științifice românești. Primul lingvist român care a folosit larg metoda comparativ-istorică („Principii de filologie comparativă ario-europea”) și care a atras atenția asupra substratului dacic („Perit-au dacii?”). A formulat, pentru întâia oară, în mod argumentat, teoria circulației cuvintelor. A proiectat un vast dicționar al limbii române („Etymologicum Magnum Romaniae”, elaborat până la cuvântul bărbat), conceput ca o enciclopedie a traiului, credințelor și psihologiei poporului român, punând la temelia lui limba vie; a realizat, prin corespondență, prima anchetă dialectală din România. Unul dintre fondatorii folcloristice comparate în România, a studiat geneza motivelor (vol. II din „Cuvinte din bătrâni”). A pus bazele filologiei științifice românești prin precizarea unor metode și principii de studiu care preconizau publicarea integrală a documentelor, însoțite de un comentariu filologic și istoric. Bun cunoscător al limbilor slave, a publicat documente slavone, rusești, sârbești și polone privind istoria Țărilor Române. Admirator al lui Bălcescu, a scris în formula romantică a acestuia monografia „Ion-Vodă cel Cumplit” și „Istoria critică a românilor”. Spre sfârșitul vieții zdruncinat de moartea fiicei sale, Iulia, a cultivat spiritismul („Sic cogito”). 2. Iulia H. (1869-1888, n. București), poetă română de limbă franceză. Fiica lui H. (1). Satire, meditații, comedii și drame pline de sensibilitate („Opere postume”).