harpuce sf [At: H XII, 393 / Pl: nct / E: nct] (Îcs) De-a ~a Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

harpúce f. V. habuc.

habúc și hapúc n., pl. e (cp. cu ung. hapkalkodni, a prinde, a apuca). Nord. Minge. – Și hapúce (Suc.) A bate hapucea, a perde timpu nefăcînd nimic. La Acad. harpuce (de-a harpucea), un joc copilăresc.