Definiția cu ID-ul 714493:
Enciclopedice
HARPII (în mitologia greacă), divinități răufăcătoare. Fiicele lui Thaumas și ale oceanidei Electra, trei la număr (Aelo, Celeno și Ocipete). Înfățișate ca monștri feminini înaripați sau ca păsări de pradă cu cap de femeie. La Homer, apar ca personificări ale vârtejurilor și uraganelor. ♦ Fig. (La sg.) Femeie hrăpăreață, arțăgoasă și rea.