HAREM s.n. 1. (Mold.) Apartament în care locuiesc femeile la mahomedani. Era dispre parte haremului. H 1771, 84^r; cf. H 1771, 84^v; H 1779¹, 147^r; H 1779¹, 78^r. 2. (Mold., ȚR) Totalitatea femeilor din harem (1). A: Au purces împăratul și veziriul, cu tot haremul și cu toate oștile la Țarigrad. IM 1754, 145^v. B: Trecând Dunărea cu haremul lui. R. POPESCU; cf. IM 1730,. 205^v. 3. (Mold.) Partea palatului domnesc rezervată doamnei și suitei sale. S-au mutat în curtea, domnească ... iară partea haremului a rămas nefăcută. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. harem.