HARAM, HĂRAM I. adj. 1 Blestemat, afurisit (în opoziție cu „halal”): copilul numai ce mănîncă e halal, ce îmbracă e haram (PANN) ¶ 2 De ~, (dobîndit) pe nedrept: răzășia mea mi-ai mîncat-o de haram cu cărți mincinoase (ALECS.); toată bogăția de haram a Tătarilor rămase în mîinile Românilor (VLAH.); au fost bani de haram, și cum au venit, așa s’au dus (SAD.) ¶ 3 ~ de, vai de...: haram de capul vostru! de n’aș fi eu aici... ați păți voi și mai rău (CRG.); ~ că..., păcat că... II. (pl. -ipuri) sn. 1 🐒 Vită prăpădită, păcătoasă: avea două haramuri de cai suri, mari, dar vlăguiți și hitioni (GRIG.); hăramul ăst de vacă nu-mi place cum calcă (RET.); strigînd cît se putea: nea! haram, mînca-te-ar lupohii! (D.-ZAMF.); despre oameni: acolo nește haramuri de Țigani pescuiau (RET.) ¶ 2 A mînca ~, a vorbi prostii, a îndruga minciuni: nu mînca haram, și spune drept, tu ești Gerilă? (CRG.) [tc. haram].