HAPSÎN, -Ă, hapsîni, -e, adj. 1. Răutăcios, hain, cîinos. Alelei, boieri hapsîni, Face-v-ar vîntul țărîni! Că ați fost pînă mai ieri Mari și tari peste averi: Ați tăiat și-ați spînzurat Țara toată-n lung și lat. DEȘLIU, M. 63. Ți-am spus că n-am suflet să mă războiesc cu tot satu. Nu-i lumea așa de hapsînă cum o vezi dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 19. ◊ (Substantivat) Nu le-ajungeau toate văgăunile pămîntului ca să-și ascundă vitele și carele de hapsînii stăpînirii. GALAN, Z. R. 39. Văd că hapsînul acela vrea numaidecît să-ți ieie capul. SBIERA, P. 161. Vai de mine! Mi-o ucis puiu, hapsînu dracului. ALECSANDRI, T. I 363. 2. Lacom (de bani, la mîncare etc.). Cei tineri se grăbeau să absoarbă, foarte hapsîni, borșul cam rece și friptura cam tare. SADOVEANU, O. VII 227. – Variantă: hapsin, -ă (CREANGĂ, P. 111, CONTEMPORANUL, IV 15) adj.