happy-end s. n. (spect.; fals anglicism) Sfârșit fericit ◊ „Din aceste două arhetipuri a ieșit în tele-noaptea de miercuri un suspans de toată frumusețea: englezii au condus cu 10, a lor era viața, ca-n film, când totul e O.K., când totul merge spre happy-end.” R.lit. 27 V 71 p. 27. ◊ „Agapă fără happy-end” I.B. 21 XII 74 p. 3. ◊ „Binele triumfă. Iar acest happy-end [...] nu era numai o concesie făcută publicului elisabetan, ci și expresia unei credințe în șansa forțelor binelui, frumosului și adevărului.” Sc. 19 I 77 p. 4; v. și Cont. 15 XI 74 p. 9, I.B. 24 X 75 p. 2 [pron. hepiend] (din fr. happy end – pseudoanglicism, v. Th. Hristea O. 44; PR 1947; a fost utilizat și înainte de 1960, în special relativ la filme; DTL; DN3)