hăndal s [At: CHEST. II, 53/345 / Pl: nct / E: nct] (Reg) 1 Casă mare. 2 Loc unde se taie sarea Cf ocnă, salină.

handál, handaluri, s.n. (reg.; înv.) 1. Partea mai întărită (sau mai înaltă) a unui oraș: „Pe la noi, prin hăndăluț, / Toată muta-i cu drăguț” (Bârlea, 1924, II: 292). 2. Loc unde se taie sarea (Vișovan, 2008). 3. Colonie de muncitori mineri (v. DEL-MM, 2016). ■ (top.) Handal, fânațe în Costeni, Lăpușul Românesc, Vima Mică; Ilba Handal, localitate minieră în apropiere de Seini; Handal, cartier în orașul Cavnic, care a găzduit un ansamblu de locuințe ale minerilor; Handal, denumirea veche a localității Baia Borșa. – Din germ. Handal „dâmb” (Țurcanu, 2005); „Hăndalul din Maramureș și apelativul hăndal «loc unde se taie sare», derivă din germ. săs. han (= hauen) + Dal (= Thal)” (Drăganu, 1933: 281).

handal, handaluri, s.n. – (reg.; înv.) 1. Partea mai întărită (sau mai înaltă) a unui orășel (Bârlea, 1924): „Pe la noi, prin hăndăluț, / Toată muta-i cu drăguț” (Bârlea, 1924, II: 292). 2. „Credem că, în zonă (Lăpuș), a circulat apelativul handal cu sensul de loc unde se taie sarea” (Vișovan, 2008). ♦ (top.) Handal, fânațe în Costeni, Lăpușul Românesc, Vima Mică; Ilba Handal, localitate minieră în apropiere de Seini; Handal, cartier în orașul Cavnic, care a găzduit un ansamblu de locuințe ale minerilor, precum și administrația minei Cavnic. – Din germ. Handal „dâmb” (Țurcanu, 2005); et. nec. (pentru var. hăndal) (MDA).

handal, -uri, s.n. – Partea mai întărită (sau mai înaltă) a unui orășel (Bârlea 1924): „Pe la noi, prin hăndăluț, / Toată muta-i cu drăguț” (Bârlea 1924 II: 292). Ilba Handal, localitate minieră în apropiere de Seini. – Din germ. Handal „dâmb” (Țurcanu 2005).