hamfắu, hamfauă, (hanfău), s.n. (reg.) Fiecare din cele două bucăți de lemn, prinse de crucea căruței, de care se agață ștreangurile hamurilor, ca să tragă caii căruța; căpăstru: „Cu hamfauăle de la cai s-o bătut” (Memoria, 2014: 180). ■ Exclusiv în regiunea intracarpatică (ALR, s.n., vol. II, h. 347). – Din magh. hémfa (MDA).