hamfău sn [At: GHEȚIE, R. M. / V: ~flău / Pl: ~ăie / E: mg hémfa] (Reg) 1 Lemn (sau răscruce) la căruță sau la trăsură de care se leagă funiile hamurilor. 2 Cruce la ham Si: (reg) chișafău, drepșenie, logău, orcie.

hamflău sn vz hamfău

hamfắu, hamfauă, (hanfău), s.n. (reg.) Fiecare din cele două bucăți de lemn, prinse de crucea căruței, de care se agață ștreangurile hamurilor, ca să tragă caii căruța; căpăstru: „Cu hamfauăle de la cai s-o bătut” (Memoria, 2014: 180). ■ Exclusiv în regiunea intracarpatică (ALR, s.n., vol. II, h. 347). – Din magh. hémfa (MDA).

hamfău, hamfauă, s.n. – (reg.) Căpăstru: „Cu hamfauăle de la cai s-o bătut” (Memoria, 2014: 180). – Din magh. hémfa (MDA).