halarip [At: REV. CRIT. IV, 144 / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 sna Dans țigănesc, în timpul căruia participanții se izbesc de pământ și scuipă în toate părțile. 2 sna Melodie după care se execută acest dans. 3 sm (Pex; prt) Nume dat țiganilor.

halaríp, halaripi, halaripe, s.m.n. 1. Dans țigănesc. 2. (prin extens.) Nume dat țiganilor. 3. „Se zice când cineva stă pe mâini și cu picioarele în sus” (Bârlea, 1924). ■ (onom.) Halaripi, poreclă pentru locuitorii din Valea Stejarului (fosta Valea Porcului, jud. Maram.): „Halaripi Valea Porceni, / Pită crepată, coștueni” (Bârlea, 1924, II: 309). – Et. nec. (MDA).

halarip, halaripi, s.n. – 1. Dans țigănesc. 2. (prin extens.) Nume dat țiganilor. 3. „Se zice când cineva stă pe mâini și cu picioarele în sus” (Bârlea, 1924). ♦ (onom.) Halaripi, poreclă pentru locuitorii din Valea Stejarului (fosta Valea Porcului): „Halaripi Valea Porceni, / Pită crepată, coștueni” (Bârlea, 1924, II: 309). – Et. nec. (MDA).

halarip, -i, s.n. – „Se zice când cineva stă pe mâini și cu picioarele în sus” (Bârlea 1924). Halaripi, poreclă pentru locuitorii din Valea Stejarului (fosta Valea Porcului): „Halaripi Valea Porceni, / Pită crepată, coștueni” (Bârlea 1924 II: 309). – Et. nec.