HAL s.n. Stare rea, situație vrednică de plîns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că). . . = în așa măsură (că). . . Într-un hal. . . sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să. . . = a nu fi în stare, a nu putea să. . . – Tc. hal « stare, condiție, circumstanță ».