Definiția cu ID-ul 910597:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÁITĂ, haite, s. f. 1. (De obicei urmat de o determinare introdusă prin prep. «de», care arată felul animalelor) Grup de cîini sau de lupi care umblă împreună. Haite de lupi urlau în pustia albă a zăpezilor. CAMILAR, N. I 221. Din toate părțile dușmanii se arată ca niște haite de fiare. SADOVEANU, O. I 253. A ieșit haita de cîini de la maiorul din colț. CARAGIALE, O. I 48. Vede deodată strecurîndu-se pe lîngă dînsul un dobitoc mare și negru, cu haita lui de dulăi urlînd în urmă-i cu turbare. ODOBESCU, S. III 134. ♦ Fig. Grup de oameni din aceeași tagmă, care dezlănțuie cruzime și teroare asupra unei populații. V. bandă. Haita ce iar spre război năzuiește Noi o vom strînge, cu toții, ca-n clește. DRAGOMIR, S. 12. Acuma îi cunoaștem ceva mai bine și pe țărani, avem între dînșii prieteni, tovarăși devotați mișcării... [Avem] oameni pe care nu i-am da nici pe-o haită-ntreagă de boiernași. GALAN, Z. R. 298. După ce au strîns capitaluri mari, cumpără proprietăți și se adaugă la haita exploatatorilor agricoli. DEMETRESCU, O. 224. 2. (Învechit) Ceată de vînători, de gonaci și de cîini. Nobilul castelan... se pornea călare pe falnicu-i armăsar ca să vîneze cu sprintena și tumultuoasa lui haită de arcași, de slujitori, de dulăi și de ogari, cerbul și mistrețul. ODOBESCU, S. III 54. 3. (Mold.) Cîine (rău) sau (mai ales) cățea. Ai cîni?Am, luminate stăpîne, o haită Dolca și un cîne Bora. SADOVEANU, F. J. 27. Mie nu-mi face trebuință haita să latre la lună. Să aibă colți buni ca să ție mușteriul. POPA, V. 34. O haită cu cinci căței. ȘEZ. II 216.