2 intrări

2 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hălăcăi vi [At: MARIAN, ap. DA ms / Pzi: ~esc / E: fo cf hălălăi, hălăi] (Buc) 1 A face mult zgomot. 2 A se certa cu scandal.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hălăcăí, hălắcăi, vb. IV (reg.) a striga tare, a face halai.

Intrare: hălăcăire
hălăcăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălăcăire
  • hălăcăirea
plural
  • hălăcăiri
  • hălăcăirile
genitiv-dativ singular
  • hălăcăiri
  • hălăcăirii
plural
  • hălăcăiri
  • hălăcăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hălăcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hălăcăi
  • hălăcăire
  • hălăcăit
  • hălăcăitu‑
  • hălăcăind
  • hălăcăindu‑
singular plural
  • hălăcăie
  • hălăcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hălăcăi
(să)
  • hălăcăi
  • hălăcăiam
  • hălăcăii
  • hălăcăisem
a II-a (tu)
  • hălăcăi
(să)
  • hălăcăi
  • hălăcăiai
  • hălăcăiși
  • hălăcăiseși
a III-a (el, ea)
  • hălăcăie
(să)
  • hălăcăie
  • hălăcăia
  • hălăcăi
  • hălăcăise
plural I (noi)
  • hălăcăim
(să)
  • hălăcăim
  • hălăcăiam
  • hălăcăirăm
  • hălăcăiserăm
  • hălăcăisem
a II-a (voi)
  • hălăcăiți
(să)
  • hălăcăiți
  • hălăcăiați
  • hălăcăirăți
  • hălăcăiserăți
  • hălăcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • hălăcăie
(să)
  • hălăcăie
  • hălăcăiau
  • hălăcăi
  • hălăcăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)