7 definiții pentru hâlbe


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hâlbe sfp [At: ȘEZ. III, 15 / V: hel~ / E: nct] (Trs; Buc) Spălătură de vase cu care se hrănesc porcii Cf lături.

hî́lbe f.pl. și hî́lburĭ n. pl. (cp. cu bolbotină, ca hoștină-boștină, hîltîcîĭ-bîltîcîĭ ș. a.). Nord. Lătúrĭ, zoĭ: Spală-țĭ, mamă, blidele Și dă mîndreĭ hîlbele (Șez. 31, 106). – În Trans. și hîlbăríĭ: Să-șĭ otrăvească trupu cu hîlbăriile lor drăceștĭ (adică cu „rachiu Jidanilor”. Rebr. 1, 30).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂLBE s. pl. v. lături, spălătură, zoaie.

hîlbe s. pl. v. LĂTURI. SPĂLĂTURĂ. ZOAIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hîlbe s. f. pl. – (Trans., Bucov.) Lături, zoaie. Origine expresivă, ca în rădăcina bîlb-.Der. hîlbări, vb. (a se bălăci); hîlboană, s. f. (vîrtej), cf. bulboană; var. hîlboacă, cf. bolboacă și slov. chlboky, din sl. glǫbŭkŭ „profund”, de unde provin și toponimele Glîmbocata, Hliboca, Hîlboca, etc.; hîlbărie, s. f. (poțiune, leac), cuvînt rar, folosit de Rebreanu.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hấlbe, s.f., pl. – (reg.) Resturi alimentare ce rămân de la masă. În amestec cu apă (= lătúri), se dau la animale: „Cu hâlbele de pă masă” (Papahagi, 1925: 207). (Trans., Maram., Bucov.). – Et. nec. (MDA); creație expresivă, cf. rad. bâlb- (DER).

hấlbe, s.f., pl. – (la pl.) Resturi alimentare ce rămân de la masă. În amestec cu apă (lătúri), se dau la animale: „Cu hâlbele de pă masă” (Papahagi 1925: 207). Termenul circulă în Transilvania și Bucovina. – Et. nec. (MDA).

Intrare: hâlbe
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • hâlbe
  • hâlbele
genitiv-dativ singular
plural
  • hâlbe
  • hâlbelor
vocativ singular
plural