GĂVOZDI vb. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) A bate în cuie. A: Nu-l găvozdiră, ce-l lăsară slobod. VARLAAM. Se deade de-l prinset . . ., de-l găvozdit și-l uciset. AP. 1646, 3^v; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEi VS. C: Pe cruce de lemn găvozdiră-lu. MOL. 1676¹, 186^v. Pre tine carele ai vrut, a te găvozdi ... te căutăm. M 1704, 21^v. Cu voia se găvozdi. O, 34^r; cf. MOL. 1676¹, 186^v; MOL. 1688, 220^v, 221^v; MOL. 1689, 80^r; O, 34^r; STR., 27^r, 31^r. // B: Și la cruce l-au găvozdit. MP 1699, 122^r; cf. MP 1699, 122^v. Etimologie: sl. gvozditi. Vezi si găvozd, găvozdire.