GĂVOZB s. n. (Mold., Criș., Trans. SV) Cui, piron. A: Încălțăminte de her cu găvoazde. DOSOFTEI, VS; cf. VARLAAM. C: De nu voi vedea în mîinile lui seamnele găvoazdelor și să-m pun deagetul mieu în ranele găvoazdelor. C 1729, 5^r. I-am gătat lui găvoazde de fier foarte ascutite. IB, 32^v; cf. STR., 36^v. Etimologie: sl. gvozdĭ. Vezi și găvozdi, găvozdire. Cf. toldău.