GUST, gusturi, s. n. I. 1. Senzație produsă (de alimente) asupra mucoasei limbii ; proprietatea (alimentelor) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun, nepotrivit ca gust. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). 2. (La sg.) Unul dintre cele cinci simțuri prin care distingem (cu ajutorul limbii) dacă ceva e dulce, sărat etc. II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în artă). ◊ Loc. adj. De gust = cu simț estetic sau artistic dezvoltat. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic ; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urît. (Expr.) Glumă de prost gust (sau lipsită de gust) = glumă supărătoare, crudă, mușcătoare. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic dezvoltat. 2. (Rar) Stil artistic. Palaturi zidite în deosebite gusturi (KOGĂLNICEANU). 3. Înclinație ; predispoziție, pornire. Aveam aceleași gusturi (VLAHUTĂ). ♦ Preferință. 4. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.