gurgói, (gurgui, gurgâi), s.n. (reg.) 1. Vârful ascuțit al opincii: „La gurgâi cu floricele / Ți-om rădica până-n stele” (Bârlea, 1924, I: 120). 2. Partea încovoiată de la tălpile saniei; botul saniei. 3. Cornul de la șa; oblânc. 4. Vârf, culme. ■ (top.) Hurgoi, deal în Vadul Izei și Valea Stejarului (din gurgoi, prin trecerea lui g la h, sub influența limbii ucrainene, Vișovan, 2005). – Var. a lui gurgui (MDA).