guidonic adj. m., pl. guidonici; f. sg. guidonică, pl. guidonice

mână guidonică (guidoniană), materializarea unui procedeu mnemotehnic inventat de călugărul benedictin Guido d’Arezzo pentru a ușura elevilor săi învățarea teoriei și hexacordurilor* și de aici a sistemului de sunete utilizat de Guido, care mergeau de la Γ (sol = 99 Hz*) la e^e (mi = 660 Hz). Aceste 20 de sunete rezultau din alăturarea celor trei tipuri de hexacorduri și erau aplicate pe falangele degetelor și pe palma mâinii stângi. Se citeau în ordinea liniei punctate de pe fig. Literelor de pe m. li se adăugau denumirile sunetelor din solmizare*. Ex.: sunetul sol (coarda sol a vl.) era numit g-sol-re-ut, iar cel dat de diapazonul nostru, a-la-mi-re. Utilizarea m. a încetat în sec. 18, odată cu părăsirea solmizării și cu adoptarea octavei* ca sistem de organizare a notelor pe scara muzicală și ca sistem de solfegiere*, după tetracord* și hexacord*. V. mână armonică.