Grațian Prenumele Grațián și Grațiána, intrate în onomastica noastră din secolul trecut, corespund cognomelor latinești Gratiánus, Grațiána, frecvente la romani în epoca imperială. Mult mai vechi însă Grátus și Grátius, cu semnificație clară pentru romani și popoarele romanice, lat. gratus însemnînd „preferat, plăcut” (din aceeași familie de cuvinte, fac parte neologismele grație, grațios, grațiozitate). Purtat și de un împărat roman din sec. 4 (Flavius Gratianus), numele se bucură de o favoare deosebită printre creștinii din această epocă, datorită semnificației deosebite a grației divine în cultul creștin; corespunzător gr. cháris (rom. har), care la, origine desemna lucrul sau ființa aducătoare de bucurie, subst. latinesc capătă sensul de „dar divin” (în rom. grație divină). Pătruns în onomasticonul creștin, prin cultul unor martiri și prin intermediul calendarului, numele se răspîndește în apusul Europei, iar ceva mai tîrziu și în răsărit. Alături de fem. Grațiana, mult mai frecvente în onomastica noastră actuală sînt Grația și mai ales Grațiela, împrumut recent din italiană. ☐ Fr. Gratien, it. Graziano, Graziana, Graziella, sp. Gracián, magh. Gracián, Graciána, Gracia, Gráciella, bg. Grațiela. ☐ Numele este cunoscut și din mitologia greco-romană: Grațiile sau „Charitele” → Aglaia, Eufrosina și Thalia, fiice ale lui Zeus și ale Herei, erau vechi zeități ale vegetației și simboluri ale frumuseții feminine. Din literatura franceză ne este cunoscut romanul lui Lamartine, Graziella. Creații ale onomasticii literare, Graciolo, Gracino, Gracildo apar ca nume de personaje în literatura pastorală spaniolă de la începutul sec. 17.