GRAFÍT (< fr. {i}; {s} gr. grapho „a scrie”) s. n. (MINER.) Modificație polimorfă hexagonală a carbonului, cu aspect de mase compacte sau de agregate solzoase, mătăsoase de culoare neagră-cenușie, cu luciu metalic, având mare conductibilitate electrică. Este unsuros la pipăit, moale; se formează prin metamorfozarea șisturilor cărbunoase și bituminoase sau provine din rocile carbonatate printr-un proces de reducere la temperatură înaltă (grafitizare). Se obține industrial prin încălzirea antracitului sau a cocsului pulverulent la temperaturi de 2.700-3.300°C. Utilizat în metalurgie, la fabricarea minelor pentru creioane, a electrozilor etc.