grăunțar sn [At: H II, 46 / P: gră-un~ / Pl: ~e / E: grăunț + -ar] (Pop) Parte a morii în care se toarnă grăunțele (1) măcinate Si: (reg) grăuncer.

grăunțár, grăunțari, s.m. (reg.) Rotița prin care se reglează cantitatea de grăunțe care curge în gaura pietri (la morile de apă). – Din grăunță, var. a lui grăunte (refăcut din pl. grăunți) + suf. -ar.