GÓTIC, -Ă (< fr., lat.) adj. 1. Care aparține goților, referitor la goți. ◊ Scriere g. (sau litere gotice) = scriere (sau litere) cu caractere colțuroase, folosite în Evul Mediu în Europa Occidentală. 2. Artă g. = artă apărută în Franța, în prima jumătate a sec. 12, și răspândită în vestul (Anglia, Flandra, Spania) și în centrul Europei (țările germanice, Cehia, Polonia), având ramificații până în România (monumente în Transilvania în sec. 14-15; elemente decorative în Moldova în sec. 15-17). Principalul monument gotic, catedrala, concentrează aproape toate ramurile artei: sculptura, pictura, vitraliul artele decorative (orfevrărie, mobilier, textile). Elementele caracteristice construcției sunt: bolți pe cruce de ogive, a căror greutate se repartizează pe stâlpi fasciculați, arcuri batante și contraforturi care neutralizează împingerile laterale ale bolților, fleșe foarte ascuțite și bogat decorate, rozeta. Tendința spre înălțarea monumentului, alternanța planurilor și golurilor fac ca edificiul să aibă aspectul unei osaturi fine de piatră, împodobită cu vitralii (catedralele din Franța: Paris, Reims, Rouen, Amiens, Chartres; din Spania: Burgos; din Anglia: Worcester, Wells și din Germania: Köln, Bamberg). Monumente civile (castelele, palate, primării, hale) din Franța, Belgia sau Italia prezintă aceleași caractere. Eliberarea sculpturii monumentale de sub dominația strictă a arhitecturii, umanizarea figurilor care câștigă în firesc și în individualitatea portretistică, dezvoltarea miniaturii pe teme laice, apariția picturii pe panou mobil și cuceririle tehnice importante datorate unor artiști ce desăvârșesc tehnica picturii în ulei (frații Van Eyck), înflorirea tapiseriei cu teme istorice și alegorice sunt realizări care fac din arta gotică un moment însemnat în dezvoltarea artelor plastice europene. 3. Stil g. = stil caracteristic artei gotice. 4. Roman g. (numit și „romanul ororilor” sau „romanul negru”) = tip de roman cultivat de de scriitorii englezi în a doua jumătate a sec. 18 și la începutul sec. 19 (H. Walpole, Clara Reeve, Ann Radcliffe, G.M. Lewis, Ch. R. Maturin) ca o reacție împotriva raționalismului iluminist. Definitorie pentru r. g. este atmosfera apăsătoare, sugerată de prezența obsesivă a ruinelor, castelelor bântuite de stafii, peisajelor stranii și înspăimântătoare, a elementelor magice, expresie a unui tip de sensibilitate preromantică, marcată de predilecția pentru straniu, misterios, supranatural, morbid. În sec. 19 și 20, printre reprezentanți: E.A. Poe, Charlotte Brontë, Daphne du Maurier.