GONACIU sm. 1 ‡ 🎖️ Călăreț ușor înarmat, întrebuințat mai adesea ca cercetaș: trimiseră gonaci și iscoade în toate părțile (BĂLC.); aprodul ~ se opri dinaintea acelei iezme (ODOB.) ¶ 2 🐕 Fugar, cal bun de fugă: bătînd gonacii cu iataganele, un polc de călăreți s’arată (DLVR.) ¶ 3 🔫 Cel ce, la o vînătoare, răzbate pădurea pentru a goni vînatul spre pușcași; bătăiaș: iepurele fricos și vulpea vicleană... se silesc a-și minți gonacii (ODOB.) ¶ 4 Bucov. 🐙 = FUGĂU 2 [goni].