goman, (gumăn), s.n. – Sunet, cântec, zgomot, larmă. Termen atestat accidental în Maramureș: „Pe cel picioraș de munte / Ce gumăn de om s-aude? / Nu-i gumăn de om bătrân, / Că-i de trei păcurărași” (Fochi 1964: 570; Tg. Lăpuș, 1927). Îl reîntâlnim în Moldova: „S-aude, s-aude / Departe la munte / Gomăn, gomănaș, / Glas de buciumaș; / Gomăn, gomănind, / Oile pornind” (Miorița, Costăchescu). – Din sl. gómon, hómon (Costăchescu, DA, DER).