goghie sf [At: BĂCESCU, P. 34 / V: gug~ / Pl: ~ii / E: nct] (Iht; reg) 1 Puiet de pești (mai ales de ocheană), de culoare albă și cu corp bombat. 2 (Îc) ~-albă Pui de diferite specii de Abramis și Leusciscus, cu corpul alb. 3 (Îc) ~-roșie Pui de boarță și de roșioară, cu mult roșu la ochi și pe aripi. 4 (Îf gughie) Sorcan (Leucaspius delineatus). 5 (Rar) Guvid (Gobius).

goghíe f. (cp. cu goagă). Dun. Puĭ de babușcă (de cîrjancă, de roșioară ș. a.). – În nord gughie (rev. I. Crg. 4, 123), puĭ de pește (fîță). – Fals góghie și gughíe cu înț. de „guvid” (Acad.).

gughie sf vz goghie

gughíe, V. goghie.

roșiór, -oáră adj. (dim. d. roș, în vechime roșiŭ. Cp. cu albișor, gălbior, verdișor). Cam roș saŭ roș curat (în alintătură): vin roșior, ĭa toarnă niște roșior (adică: vin roș)! S. m. Roș, soldat călare de odinioară îmbrăcat în roș (V. roș). Soldat de cavalerie care era îmbrăcat în tunică roșie pînă la 1912: România are astăzĭ 15 regimente de roșiorĭ (V. călăraș). S. f. Filimică (plantă). Dun. Un pește mic leuciscus [saŭ scardinius] erythrophthalmus, numit și babușcă, cîrjancă și ocheană, ĭar cînd e mic goghie. V. plătică.

GOGHIE s. v. babușcă, ocheană.

goghie s. v. BABUȘCĂ. OCHEANĂ.