Definiția cu ID-ul 984485:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GODETIA Spach., GODEȚIA, AZALEE DE GRADINĂ, fam. Onagraceae. Gen originar din America, cca 18 specii, erbacee sau frutescente, anuale, obișnuit erecte. Frunze alterne, lanceolat-ascuțite, ovat-acuminate, liniare. înflorire bogată. Flori (petale întregi, la bază deseori cu o pată maro-închis, tubul receptaculului infundibuliform, 8 stamine, ovar cu 4 loji) zigomorfe, de culori, forme și mărimi diferite, dispuse în ciorchini spiciformi erecți, înfrunziți. Fruct, o capsulă cu multe semințe.