goștiniță sf [At: (a. 1814) URICARIUL III, 49/29 / Pl: ~țe / E: goștină + -iță] (Înv) Goștină.

góștină și (maĭ vechĭ) górștină f., pl. ĭ (vsl. *gorščina, d. gora, munte, adică „biru de pășunat pe munte”; nsl. górščina, bir pe podgoriĭ. V. podgorie). Vechĭ. Bir pe oĭ și porcĭ (impus întîĭa oară de Mihnea II al Țăriĭ Româneștĭ, 1577-83. Șăin.). – Și goștíniță saŭ (?) góștiniță. La Xen. (3, 172 de doŭă orĭ) gróștină, ĭar la 5, 175, „porcăritu saŭ goștina”.

goștină (înv.) s. f., g.-d. art. goștinii; pl. goștini